Pufosii nostri din dupa-amiaza primei zile de toamna

Asa aratam acum, am implinit o luna (fiecare :)  

Prima zi din viata noastra

Pisi 1, a saptea zi de viata

Update: Azi, 2 octombrie, pufosii implinesc o luna si o zi. E o zi mare, e prima zi cand papa mancare solida, au zis pa biberonului. Sigur, deocamdata papa cu toata fatza si cu labutzele, au innebunit-o putin pe mama lor adoptiva, Irina. :) Mai multe poze noi, mai jos, la sfarsitul postarii.

*********************************

E o poveste simpla si comuna as zice. Am gasit trei pui de pisica aruncati la gunoi. De fapt doi dintre ei erau pe trotuar, langa cosul de gunoi, in soare, tipand frenetic. Pe al treilea l-am zarit abia dupa cateva minute, in varful unei pungi inalte de gunoi, pe cand era gata sa cada.

Sa va mai zic ca dintre cei care treceau pe strada aceea nu intorcea nimeni capul, macar sa vad de unde se aud sunetele disperate ale puilor? Sa nu mai aduc aminte de sentimentele pe care le-am incercat fata de cel care a fost in stare sa ii abandoneze asa, ca pe niste junk si-atat.

Cat timp m-am invartit pe acolo, putin debusolata, mutand pisoiasii la umbra, o

singura domnisoara a vrut sa ma atace crezand ca

eu sunt cea care ii abandona... O tanara avocata, s-a recomandat ea ulterior, Ana. Avea deja zece pisici. Nu ar fi avut cum sa ajute.

In rest, liniste si pace. Nu pot acuza pe nimeni, e o tara libera, fiecare face ce vrea. Si oricum nu multi ar fi stiut ce au de facut cu niste bieti puiuti fara ochi, fara sa fi pus gura macar pe sanul mamei, fara sa fi fost atinsi de mama (erau inca uzi de lichid amniotic cand i-am gasit). Revin, ce fel de om poate lasa pe strada niste animalute fara aparare??. Si mie mi-a fost teama sa-i iau, teama ca nu o sa ii pot salva, ca o sa ii chinui mai rau... ca o sa ma doara sa moara in mainile mele.

Dar am stiut fara sa ma gandesc prea mult ca nu as mai fi putut trai cu mine in pace la gandul ca i-as lasat la randul meu sa zaca in soarele dupa-amiezii primei zile de toamna.

Concluzie?

Pisi 2, a saptea zi de viata

I-am luat.

A fost greu?

Da, i-am luat cu gandul sa ii duc undeva unde sa poata fi ingrijiti. Si nu prea am gasit unde sa-i duc, desi stiam cativa oameni din "domeniu". Am avut doua zile in care am si plans nestiind ce o sa fac cu ei (urma sa plec la job, ei aveau nevoie sa pape din 4 in 4 ore cel putin).

Am apelat la toate cunostintele. Nimic concret. Apoi am apelat la Facebook (nu sunt mare fan FB, dar are si parti bune). Si au avut micutii un noroc imens, caci le-am gasit mamica adoptiva (umana) ideala in doar cateva ore prin FB si acum mananca, dorm, miauna, sunt sanatosi si cresc. Au avut zile, cum spune bunica mea. Inca nu au facut ochisori, dar speram sa-i vedem curand. Nici nu au nume, iar peste 3 saptamani o sa le cautam case calde unde sa aduca bucurie.

A fost frumos?

Pisi 3, a saptea zi de viata

Da. E minunat sa simti ca faci ceva pentru cineva care nu se poate ajuta singur... Cred ca e valabil si daca ne referim la oameni, sunt atatia care au nevoie de o vorba, de o mana intinsa, o cana cu apa, o paine si un ceai, un biberon cu lapte cald.

E un sentiment unic sa ai grija de un bebelus :) fie el si de pisica.

Voi pe care l-ati lua acasa? :) Astept comentarii la post! Va mai pun poze cu ei pe parcurs :)

Mai jos sunt poze de la doua saptamani de viata, iar ultimele trei sunt dupa trei saptamani de la nastere :) Mari, sanatosi, frumosi