Nu ca nu apreciez teatrul incat sa dau bani pe un bilet, insa nu reusesc sa imi fac timp pentru a cumpara... Iar apoi pentru a onora achizitia.
Dar cand oamenii ma roaga sa-i insotesc, e mai usor sa imi fac timp, simt ca am o datorie morala fata de cei care ma invita.... asa ca, de cele mai multe ori, ajung.
Asadar, am ajuns si pe 7 martie, in Centrul Vechi, la Teatrul de pe Lipscani. Am inceput cu o sampanie, un piscot, o gustare, o prajitura (da, bine, mai multe prajituri, cate am putut baga am bagat - in mine zic, nu in sacosa, ca nu eram pregatita cu o punga mare... - um se cere la Ghidul Nesimtitului :)).
In fine, schitez mai intai receptia:
- 90% fete/femei/domnisoare/doamne
- doar 10% domni si domnisori - o fi avut legatura cu faptul ca s-a vrut a fi un eveniment dedicat Dragostei si Zilei Femeii?
- fitze destule de multe...lume intzolita si mimoze
- grupuri / grupuri efervescente
- aglomeratieee!
- eram si eu in grupul meu de fete, dar am butonat smartfonu tot timpul... am postat pe Fb etc.. in timp ce ma infruptam cu prajituri desigur (si mie nici macar nu imi plac asa mult dulciurile :)) - oare ma plictiseam? Eu voiam la teatru... uitasem ca urma sa fie precedat de intalnirea asta mondena....
Conferinta despre dragoste
...Si in sfarsit s-a terminat si receptia. Dan Puric ne-a tinut o cuvantare cu povesti despre cum e vazuta dragostea la romani, cu adaugiri despre povestile nemuritoare ale amorului gen "Eros an stuff".
A fost amuzant, cred ca i-a placut publicul ca s-a intins la monolog, nu mai pleca de pe scena :))
S-a jurat ca e reala o poveste despre un muritor de rand de pe plaiurile mioritice care si-a dus la slujba de duminica iubita gonflabila!!?? Da, am ras.
Spectacolul de teatru "Rencontres" nu e proaspat.. are cativa anisori la activ. Dar nu il vazusem.
M-a captivat atat de tare ca am oprit internetul de pe telefon :)
Doi actori infatisand dragostea in nenumarate ipostaze. Frumosi, cu charisma si umor. Scenaristi si regizori ai spectacolului.
Au transmis enorm prin pantomima si dans... cu foarte putine cuvinte, doar o scena a avut voce.
Asta ne arata inca o data cat de mult comunicam prin gesturi, expresii, atitudini... de multe ori fara sa rostim un cuvant, daca cineva ne cunoaste poate spune pe loc ce e in sufletul nostru.
Daca se va mai juca, recomand. Spectacolul e inaltator. La final au convins un el si o ea din public sa danseze cu ei pe scena, iar apoi i-au lasat singuri acolo, au fugit in culise :)) Va dati seama cum s-or fi simtit, nestiind ce sa faca in continuare? :))
