miercuri, 18 ianuarie 2012

Povestea Fin.ro-ului (3)

Sa va povestesc asadar, intr-un final, despre viata noastra in redactie, ca am cam intarziat cu aceasta continuare.

Sor'mea cea mica imi dadea mereu o replica foarte funny cand ii povesteam ceva de la munca sau cand ii ziceam un banc pe care il auzisem de la vreun coleg (de obicei nu retin bancuri, dar unul dintre colegii mei era "omul cu bancurile", asa cum imi place mie sa-i spun. Costel Stroescu, pe numele lui de scena).

Sor'mea, orice i-as fi povestit cat de cat amuzant, imi raspundea pe un ton plictisit:

"Da, ce sa zic, glume de redactie!" :))

Sigur ca ea nu era in "bransa", iar ziaristii astia dom'ne nu sunt, asa, niste oameni obisnuiti :) sunt mai ciudati asa, se inteleg mai bine intre ei si mai putin intre si cu altii. :P

Am inceput cu chestia asta pentru ca vreau sa iasa o postare amuzanta, despre lucruri frumoase, despre oameni frumosi, calzi, plini de charisma, o postare despre oameni normali, dar speciali. Despre o echipa dintr-o industrie pe cale de disparitie. In orice caz, o industrie care nu va mai fi niciodata ce a fost.

Pentru ca nu am intentia de a crea din nou o scriere foooarte lunga, am ales sa impartasesc pur si simplu cateva idei despre ce a fost si poate cateva faze "de neuitat" :)

Dragi fosti colegi, imi este bine unde sunt acum, sunt unde imi e locul pentru moment in viata, insa vreau sa va spun ca imi este dor de voi, de echipa noastra. Am fost o gasca misto, de ce sa nu o spunem. 

Clar ca au existat frecusuri si antipatii. Clar ca au fost si discutii, invidii,
nemultumiri poate chiar intemeiate, ca in orice echipa din care fac parte mai mult de un oameni :D

Dar la fel de adevarat este ca acolo unde sunt mai multi oameni cu personalitate, oameni care gandesc, oameni inteligenti, nu poate fi totul ca intr-un jurnal roz de fata virgina.

Am zis intr-o postare anterioara ca echipa asta s-a sudat mai greu din motive precum lipsa unui spatiu comun (gen teren de fotbal cu toti redactorii, ca la EVZ de exemplu), aici era cazul unei cladiri pe mai multe niveluri si deci comunicarea nu era chiar directa. Un alt motiv a fost ca la o publicatie cu specific economic redactorii tind sa fie persoane cu background mai analitic, real si mai putin social/uman. Interesul era centrat pe munca si mai putin pe socializare. (in general, dar sunt si multe exceptii).

Dar pana la urma eu zic ca am reusit sa fim chiar foarte tari. :)

Aveam petreceri de Craciun si Anul Nou, de Paste, de sarbatoare cand mai implinea "Financiarul" cate un nou an. Am fost si in cateva team buildinguri de pomina.

Cand spun petreceri nu ma refer la genul acela de manifestari sofisticate, cu rochii de seara si papioane. Erau doar intalniri dupa orele de program la cel mai apropiat local, la 5 minute de mers pe jos de la redactie. Programul "evenimentului" era mereu acelasi, dar niciodata plictisitor. Cel putin nu pentru mine. Gaseam bucuria de a fi cu persoane interesante in fiecare din clipele acelea. Si sunt sigura ca si altii simt la fel.

Asadar, programul:

- intre 18.30 si 20.00 - adunarea.
- bere de voie, suc pentru soferii onesti si pentru domnisoarele cuminti (categorie in care nu ma regaseam, asa cum se va evidentia in continuare).
- 20.00-23.00 - masa de seara.
- 23.00-3.00 - bere, vin si alte alcoale mai tari, dupa preferinte si putirinte. (intre aceste ore se tria echipa, ramaneau doar cei "puternici". Si eram puternica, pentru ca de aia va pot povesti ce se derula pe ecran). Aproximativ 10-15 persoane ramaneau, aproape mereu aceleasi. Se radea maxim. Se faceau glume personalizate, cu sens doar pentru noi cei din redactie, se spuneau bancuri celebre (aici avea un mare aport omul cu bancurile, bancuri seci, bancuri inventate, se povesteau intamplari din redactii, din vremuri demult apuse - de catre cei cu experienta de viata mai consistenta :) Ce sa mai, era o adevarata desfatare. Simteam mai mult ca niciodata ca am de a face cu cei mai tari oameni. Mai aveam uneori si invitati speciali, colegi de breasla de prin alte redactii. Era o ocazie buna de a ne revedea si de a sfida trecerea timpului.
- 3.00-3.30 - gasit taxiuri sa ne duca acasa, respectiv la club. Aici se intampla o noua triere. Gasca de club se restrangea simtitor. Si se mergea in club. Evident, si eu. Ca de aia va pot povesti :)
- 3.30-5.00 - dans de voie. Balans, tzopaiala si extaz :)) (spunem nu drogurilor, nu intelegeti gresit!)
- 5.00-.......- din nou o triere, ramanea doar gasca care mergea sa manance o traditionala ciorba de vacuta dupa o noapte de bere si nebunii :)
- a doua zi, durere de cap... pentru unii. Si tot pentru unii, o noua zi de munca :D

Viata sau ce? :) Au fost timpuri ce nu se vor sterge, amprenta lor ramane. Oameni simpli, dar complecsi, oameni singuri, dar impreuna, oameni buni. Oameni dragi.

Despre plecarile din oras, la team buildinguri, ce sa zic... Misto. Dansam mult, radeam mult....

Ne luam cu noi DJ si ne punea muzica toata noaptea. Nu puteai sa nu te bagi. La ultima noastra deplasare, in prima seara, devreme, am alergat pe o gresie superalunecoasa, ninsa, si mi-am fracturat cotul :D Nu am stiut ca era asa grav, am refuzat sa merg la urgenta. Am dansat cu mana rupta toata noaptea :)) chiar daca nu puteam sa o ridic... M-au luat pe sus a doua zi trei dintre colegi, cand au vazut ca nu puteam ridica mana si ca era umflata, si m-au dus la spital. Deci in a doua seara de dans, am aparut cu mana in ghips, ca nu am scapat. Ei bine, tot am dansat. Nu conta. Cam asa erau aceste adunari ale noastre. Cu aceasta ocazie, multumesc acestor trei colegi care au mers cu mine si m-au ajutat. Multumesc, Simona Haiduc, Ioana Sora si Cristian Matache! Si multumesc colegei de camera Ada Stefan pentru ca m-a ingrijit ca pe fetita ei in cele doua zile cand nu puteam sa trag bluza pe mine singura, pentru ca nu puteam ridica mana :)

As putea spune cel putin cate un lucru frumos despre fiecare dintre fostii mei colegi. Nu o voi face acum si aici, dar sunt sigura ca aceia care ma cunosc cu adevarat stiu ce gandesc despre ei. Si sunt sigura ca si cei care nu m-au cunoscut atat de bine stiu si ei ce as putea spune.

Ca o cugetare personala, daca vreti, viata poate fi frumoasa in orice zi, in orice echipa, oricat de mare sau de mica, atat timp cat fiecare vine cu ce are mai bun!

Cu ganduri dragi, va doresc tot ce e mai bun pentru voi, dragi fosti colegi dragi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu