Povestea Fin.ro-ului (1)

Pentru cei care au inceput sa creada ca acest blog este al unei fete care posteaza doar chestii funny sau nu despre matze, balarii - cum ar spune unii - iata o poveste despre un proiect la care am tinut foarte mult, in care am fost implicata de la inceput.

Azi vreau sa scriu despre presa. Despre presa si oamenii din ea. Despre stralucire si declin, glorie si decadere, deontologie si promiscuitate. Ca tot am amenintat eu de cateva ori ca o sa scriu o carte. "Financiarul, cartea". Sau, pentru online, mai simplu, Povestea Fin.ro-ului.

Cei care ma cunosc stiu ca am acumulat cativa anisori de experienta in domeniul asta. Nu am fost redactor de la inceput, dar am fost printre ei. In total, aproape sase ani.

Intro EVZ

Perioada pe care am petrecut-o la "Evenimentul zilei", pe vremea cand era inca in putere, a fost de-a dreptul de vis. Boierie curata. Ce viata era acolo, nici n-aveti idee. O frenezie de-a dreptul. Cel putin asa a fost pentru mine. Si nu o spun peiorativ, vorbesc despre cum era in ochii mei, cum era zi de zi acolo. Redactia era imensa, ca un stadion de fotbal, jucatorii erau cam 150 daca imi aduc eu bine aminte, in orice caz ceva pe-acolo.

Lumea era vesela, deschisa, tineri si mai copti, toti ne cunosteam intre noi, se radea maxim, se si muncea, dar nu se simtea, banu' curgea (pentru cine se stia). Era inainte de criza, in orice caz. Viata, ce sa mai... (Le salut cu ocazia asta pe fostele colege de la Corectura, cu care ma distram teribil, de la care am invatat multe, si nu doar pe plan profesional).

Un ziar pentru oameni care vor sa vorbesc numai despre succes-uri inca de la inceput

Inceputurile Financiarului printul

 Dar asa-i viata. Tre sa mergem mai departe. Si a venit si pentru mine momentul asta. Am plecat in primul rand pentru bani mai multi, ca oricat de bine ma simteam acolo joburile sunt facute pentru ca oamenii sa poata trai din ele. Am plecat putin si pentru speranta de a face mai mult. Pana la urma, faza e simpla, asa a fost sa fie pentru mine. Asa ca m-am trezit intr-o zi de inceput de iarna angajata la celebrul motan.

Noua publicatie urma sa fie "un succes inca de la inceput", cum suna reclama, un cotidian economic pe numele sau de botez "Financiarul". Aici vreau eu musai sa pomenesc de faza cu fata cea buna a mosului, de la care ne-a ramas pluralul featuring EBA, ce ne-a adus multe zambeturi pe buzuri si strangeruri de inimuri cand ne gandim cat de trista e situatia pentru unii care nu vorbesc oamenii cu ei.

Dupa cum am spus mai sus, venisem pentru bani si putinel pentru perspectiva. Asa ca nu prea pot sa zic ca era cine stie ce mare aventura pe la birou. Recunosc - tanjeam la greu dupa atmosfera de la EVZ... la inceput. Dar viitorul suna bine!

A fost destul de greu sa ne sudam ca si echipa la noul proiect din cauza ca nu eram toti in acelasi birou si nici macar pe acelasi etaj. Comunicarea intre departamente nu se facea deloc usor. Sigur ca sunau telefoanele, alerga secretarul de redactie cu printuri si asa mai departe... Insa eu vedeam clar diferenta - pe stadionul cu evenimente strigai o data si primeai raspuns de la zece oameni, vedeau toti aceeasi stire live pe ecranele TV-urilor suspendate etc. Asta fata de noua situatie, unde sa zicem ca vedea sefu o mare bomba de stire pe antenele cu mustati si
incepea sa dea telefoane, SMS-uri, se auzeau oameni grabiti pe scari, se faceau sedinte etc.

Sigur, batranul messenger a inceput sa fie din ce in ce mai folosit atat pentru traditionalele barfe de birou - ca nah, era atat de simplu sa critici cu colegul din fata ta ciubotele rosii ale colegei care statea chiar langa tine - cat si pentru adevarata utilitate in tot ceea ce insemna comunicarea chestiunilor usurele, pentru cunoscatori:

• DTP catre redactori - da si mie o explicatie foto la pagina 6;
• secretara catre cei care participau la sedinta de sumar - sedinta e la si un sfert, ca intarzie sefu';
• sefu' respectiv catre un redactor - vino putin... te rog - (interpretabil, respirai dupa ce ajungeai);
• intre colegi - ai primit cumva un comunicat de la X-ulescu? Aha, si il dai tu? Ah, ai intrebat si nu intra, aham (simplu, nu?);
• Dep. Resurse Umane catre redactori - poti sa vii putin, te rog? (cel putin pentru mine asta a fost ultima chemare de la RU :))

Imi aduc aminte ca in zilele foarte pline aveam deschise si 20 de ferestre de mess. Doi erau amici care imi trimiteau bancuri, iar restul colegi din redactie care aveau ceva de rezolvat... bine, sa zicem ca nu erau toate mesajele pe teme financiare, dar in general munca era.

(Va urma)