Zilele astea nu prea am avut timp sa citesc presa, dar azi am reusit sa imi fac putin timp sa zapez printre newsletterele cu stirile recente. Iata cateva din titlurile care mi-au atras atentia intr-un fel sau altul in periplul meu online.
Magiunul de Topoloveni, promovat în Orientul Mijlociu și Statele Unite
Hai ca suna intr-un mare fel :)
Ce imi insipira asta? Mandrie, incredere, bariere depasite, se poate...
Socant: Cosciuge de inchiriat, cea mai sinistra afacere a firmelor de pompe funebre
Ce o fi asa socant? Explicatia mi se pare foarte simpla si practica pentru oamenii simpli care nu isi permit mai mult: cei care vor sa-si incinereze rudele decedate pot inchiria un sicriu care va fi inapoiat dupa ceremonie firmei de pompe funebre. Care e problema? Cumva mai conteaza pentru cel plecat dintre noi daca are cosciug nou poleit cu aur?
Kaufland, Auchan, Mega Image.... anul 2014 anul aglomerarii pe piata de retail din Bucuresti
Un articol interesant, cu opinii din piata.
Eu una am obosit sa citesc titluri despre toate aceste lanturi care "au mai deschis inca un magazin" si inca un magazin si inca un magazin. Inteleg progresul (bla bla trecem de la comertul traditional la cel modern samd), dar ma intreb unde va duce lupta asta. Populatia Bucurestiului e relativ aceeasi si la fel de prost platita, consumul scade. Si ma mai intreb, cu atata concurenta, de ce preturile tot cresc in loc sa scada?? Imi si raspund, cel putin partial - oare pentru ca ni se pun la raft tot mai multe produse de import?
Oricum, un lucru e sigur - se prevede disparitia micilor comercianti locali cu magazine-chiosc de colt de strada. Lasa, sa nu mai faca romanii atatea afaceri, sa nu si-o ia in cap, mai bine sa munceasca pe 800 de lei pe luna la unul din lanturile straine.
Ceea ce imi aduce aminte de o alta stire: Circa 30.000 de firme au intrat în insolvenţă anul trecut. O treime lucrează în comerţ
Se afișează postările cu eticheta presa economica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta presa economica. Afișați toate postările
miercuri, 15 ianuarie 2014
miercuri, 7 decembrie 2011
De la jurnalism la PR, viziune personala
Exista jurnalisti care nu apreciaza PR-ul, dar mai multi sunt cei care vad
avantajele pe care le ofera colaborarea cu un om de relatii publice care stie ce are de facut.
Uneori cei din presa spun despre oamenii de PR ca sunt doar persoanele acelea agasante care te suna toata ziua sa
Uneori cei din presa spun despre oamenii de PR ca sunt doar persoanele acelea agasante care te suna toata ziua sa
vineri, 2 decembrie 2011
Povestea Fin.ro-ului (2)
Asea. Si cum spuneam.
Eram la inceput de drum, un copil intre oameni mari.
Si fix cand a venit doamna Criza peste noi (toamna lui 2008), m-am decis si eu sa merg mai departe, nu doar sa-i ajut pe colegi corectand ce produceau ei, ci sa scrie si persoana mea. Oricum imi placea sa scriu, asta stiam. Nu eram insa sigura pe mine din cauza specificului ziarului... Pe teme economice si de finante nu-i chiar ca si cum ai scrie compuneri pentru orele de limba romana. Eram de o "modestie" rara.
Dar am avut curajul sa cer. Asa timida si neincrezatoare cum eram, am cerut o sansa. Si mi s-a dat. Seful a zis ca este bine-venita dorinta mea de a evolua, ca mai este nevoie de un om la site (ar mai fi fost doua optiuni, dar am ales site-ul oricum).
Am dat "proba", a fost, citez, "foarte bine", am zis ok, pai atunci sa o facem, sunt dornica sa invat cat mai mult. Mi s-a zis ok, dar mai e ceva, stii, intre timp a venit doamna Criza, ramai si tu cu acelasi salariu de corector pentru moment.
Am zis de acord, am multe de invatat, de ce sa fiu increzuta. Pentru moment a ajuns sa fie pana la momentul la care am plecat. Adika peste doi ani si sapte luni :)) timp in care atributiile mele s-au tot extins (ca de la site, unde oricum faceam si corectura, si redactare, si administrare site, si tot apareau chestii noi de facut, am inceput sa bag si print), eu am tot invatat, mi-am dat silinta si in multe ore in afara programului, ca nah, aveam de recuperat fata de colegi, voiam sa fiu demna sa fiu in compania lor, am fost si laudata, si nu o data.
Doamne, ce mi-au mai tinut de foame vorbele - nu sunt bani, e criza, bugetele sunt blocate, dar tu te descurci minunat, asta nu impiedica noi achizitii de resurse umane pe bani grei, de doua ori mai grei decat salariul meu, sau mariri de salarii pentru anumite persoane pentru care se putea, nu pentru vreo realizare, ci ...cititi printre randuri. Am mers mai departe asa, pentru ca eram un om care se hranea cu chestii spirituale, cu aprecierea sefului, a colegilor, desigur si a cititorilor. Recunosc, ca, spre prostia mea, mai ales a sefului.
Ii spun "seful", asa cum nu i-am zis niciodata, nici in fata, cum il linguseau altii, nici
Eram la inceput de drum, un copil intre oameni mari.
Si fix cand a venit doamna Criza peste noi (toamna lui 2008), m-am decis si eu sa merg mai departe, nu doar sa-i ajut pe colegi corectand ce produceau ei, ci sa scrie si persoana mea. Oricum imi placea sa scriu, asta stiam. Nu eram insa sigura pe mine din cauza specificului ziarului... Pe teme economice si de finante nu-i chiar ca si cum ai scrie compuneri pentru orele de limba romana. Eram de o "modestie" rara.
Dar am avut curajul sa cer. Asa timida si neincrezatoare cum eram, am cerut o sansa. Si mi s-a dat. Seful a zis ca este bine-venita dorinta mea de a evolua, ca mai este nevoie de un om la site (ar mai fi fost doua optiuni, dar am ales site-ul oricum).
Am dat "proba", a fost, citez, "foarte bine", am zis ok, pai atunci sa o facem, sunt dornica sa invat cat mai mult. Mi s-a zis ok, dar mai e ceva, stii, intre timp a venit doamna Criza, ramai si tu cu acelasi salariu de corector pentru moment.
Am zis de acord, am multe de invatat, de ce sa fiu increzuta. Pentru moment a ajuns sa fie pana la momentul la care am plecat. Adika peste doi ani si sapte luni :)) timp in care atributiile mele s-au tot extins (ca de la site, unde oricum faceam si corectura, si redactare, si administrare site, si tot apareau chestii noi de facut, am inceput sa bag si print), eu am tot invatat, mi-am dat silinta si in multe ore in afara programului, ca nah, aveam de recuperat fata de colegi, voiam sa fiu demna sa fiu in compania lor, am fost si laudata, si nu o data.
Doamne, ce mi-au mai tinut de foame vorbele - nu sunt bani, e criza, bugetele sunt blocate, dar tu te descurci minunat, asta nu impiedica noi achizitii de resurse umane pe bani grei, de doua ori mai grei decat salariul meu, sau mariri de salarii pentru anumite persoane pentru care se putea, nu pentru vreo realizare, ci ...cititi printre randuri. Am mers mai departe asa, pentru ca eram un om care se hranea cu chestii spirituale, cu aprecierea sefului, a colegilor, desigur si a cititorilor. Recunosc, ca, spre prostia mea, mai ales a sefului.
Ii spun "seful", asa cum nu i-am zis niciodata, nici in fata, cum il linguseau altii, nici
Abonați-vă la:
Postări (Atom)